„Soluție radicală” pentru afacerile unei mari companii ruse în România

Soluție radicală pentru afacerile unei mari companii ruse în România
Publicat: 16/06/2016, 19:00
Actualizat: 05/07/2016, 19:38

LUKOIL deține benzinării și rafinării în Italia, România, Bulgaria și Olanda, iar potrivit luiVagit Alekperov activele companiei ruse în părți, în tottalitate sau reunite într-o companie care să fie ulterior listată la bursă pentru atragerea investitorilor.

„Astăzi ,pentru noi, aceste active nu sunt strategice, ne concentrăm în principal, în ultimii ani, pe explorarea și dezvoltarea zăcămintelor de petrol și gaze. Acest lucru ne-ar putea încuraja să luăm decizii cruciale cu privire la soarta viitoară a activelor noastre europene”, a spus Alekperov.

Putem vinde pe bucăți, putem vine întrgul portofoliu sau putem face un spin-off. Le putem propune acționarilor noștrii să facem din aceste active o nouă companie care va fi și ea cotată la bursă. Acest lucru a fost făcut de altfel de altfel de mai multe companii petroliere mari” a mai adugat șeful LUKOIL.

În 2014, compania a vândut cea mai mare parte din afacerea de retail din Europa de Est adica 44 de stații de benzină în Republica Cehă, 75 în Ungaria și 19 în Slovacia. Conform unui comunicat de presă al LUKOIL, decizia privind vânzarea de active a fost făcută în scopul de a optimiza activitatea în domeniul produselor petroliere.

Rușii dețin patru rafinării majore din Europa în Bulgaria, România, Italia și Olanda. Ce amai mare dintre ele este ISAB din Italia care are o capacitatede rafinare de 16 milioane de tone pe an. Petrolul rafinat aici provine, după cum afirmă LUKOIL,în principal din țările din regiunea Mării Negre, Africa de Nord și de Vest, Golful Persic.

Rafinăria bulgărească cu o capacitate de 9,8 milioane de tone pe an rafinează petrol de diferite soiuri, inclusiv păcură și petrol exportat din Rusia și asigură necesarul de combustibil pentru regiunea centrală a Bulgariei. Rafinăria din Olanda are o capacitate de doar 3,6 milioane de tone pe an, iar 90%produsele fabricate de acestea sunt vândute în Belgia, Țările de Jos, Germania și Elveția.

Rafinăria, de la Ploiești, România prelucrează 2,4 milioane de tone de petrol pe an, inclusiv pentrol din Urali exporatat din Rusia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Canada se confruntă cu o rată a șomajului record
×